Noi imagini scot la iveală un detaliu important în legătură cu Samsung Galaxy Note 7

de: Bogdan Cristea
28 07. 2016

O nouă imagine apărută pe internet ar putea să-i bucure pe mulți dintre fanii Samsung.

Cei care sunt la curent cu informațiile în legătură cu următorul telefon din seria Galaxy Note probabil au auzit zvonurile conform cărora coreenii ar avea de gând să introducă doar o versiune Edge. Vestea a fost una care a reușit să atragă atenția întregii comunități tech, însă nu toată lumea a fost încântată. După cum scriu cei de la BGR, telefoanele cu ecrane standard încă sunt preferate de marea majoritatea a utilizatorilor din acest moment.

În aceste condiții, noul leak în care apare Samsung Galaxy Note 7 ar putea să-i bucure pe mulți dintre clienții companiei coreene. Asta deoarece în imaginea publicată de utilizatorul Twitter @the_malignant ne este prezintat un phablet al cărui ecran nu este curbat. Nu putem fi siguri în acest moment de autenticitatea imaginii, însă este clar că avem de-a face cu un terminal Note, deoarece putem vedea și stylus-ul.

În cazul în care vă întrebați de ce Samsung a ales să treacă peste denumirea Galaxy Note 6, trebuie să știți că gigantul coreean ar vrea să aducă seria Galaxy Note în rând cu seria Galaxy S.

Prin urmare, anul viitor, vom avea parte de un Galaxy S8 și de un Galaxy Note 8. Ce-i drept, utilizatorii de rând pot fi ușor înșelați de o denumire, iar având în vedere că Samsung Galaxy S7 a debutat în acest an, unii ar fi putut crede că Note 6 este, de fapt, un terminal mai vechi. Coreenii vor să evite acest lucru.

În ultima perioadă, am avut ocazia de a vedea atât de multe imagini cu acest phablet, încât putem spune că sunt puține detalii pe care nu le cunoaștem.

Samsung Galaxy Note 7 va fi construit în spatele unui display de 5,8 inci Super AMOLED, cu o rezoluție QHD. Partea de procesare va fi o combinație între un Snapdragon 823, 6GB RAM și același Android 6.0.1 Marshmallow pe care îl vedeți pe majoritatea terminalelor de top la ora actuală.